Anatolie

integrare fără asimilare

Sărăcie în cap şi-n suflet

Posted by Anatolie Gavriliuc on October 14th, 2007

propagandaUnul “Nick” (vezi comentariul lui aici) mi-a adus aminte de fenomenul sărăciei spirituale.

Prin ‘97 m-am mutat cu traiul in New Jersey, intr-un apartament la bloc. Era un complex de apartmente unde proprietarii au hotarât să cazeze preponderent emigranţi din URSS. Zona e verde si frumoasa, liniştită, lângă un colegiu, la marginea unei suburbii bogate. Aveam un parc în faţă, cu terenuri de tennis, fotbal şi terenuri pentru copii. Am crezut ca e locul unde am să mă simt bine.

În scurt timp însă, am început a descoperi ca compatrioţii din URSS au adus cu dânşii nu numai limba şi obiceiurile, ci şi stilul de viaţă. În ascensoare butoanele erau arse cu mucul de ţigara, pe pereţi zgârâiate înscripţii de 3 litere, pe pod afumate expresii necenzurate. Pe etaje era aruncat gunoi, iaraşi cuvinte necenzurate scrise pe pereţi, lămpile stricate, etc. Serile auzeai cum suduie necenzurat baieţii bieţi turtă, mamele strigând de la etaj la copiii săi din ogradă. Exact ca acasă. Prea ca acasă!

Mă întreb - de ce oare ei au plecat din ţara lor, peste ocean, ca să recreeze exact societatea de rahat de la care au fugit? Ce logica e în asta? De-am dacă ai venit în ţara asta, învaţă cum trăeşte lumea locală, încearcă să înţelegi cum ei capătă succesul, ce le oferă nivelul înalt de viaţă. Cel puţin, fă ca maimuţa - repetă ce vezi la cei ce trăiesc mai bine ca tine şi cu timpul vei trăi şi tu mai bine.

Iată şi Nick, cel pomenit mai sus. A venit din grajd pe internet şi înşiră “cultura” sa pe aici. Sărăcia spirituală educată din copilărie ne însoţeşte din adolescenţă pe parcursul întregii vieţi. O ţinem şi o păstrăm ca pe o moştenire importantă în sufletul nostru, nu cumva s-o pierdem.

Cazul acestui grup din URSS o folosesc sa-mi amintesc că trebuie să reevaluez permanent atitudinea mea, viziunea şi valorile personale. Nu tot bagajul de acasă face să-l cari cu tine toată viaţa.

5 Responses to “Sărăcie în cap şi-n suflet”

  1. IO Says:

    mda, socialismul a lasat amprente adinci, am citit o gramada de articole despre tiganii romani care pleaca in UE, si e cam la fel… ca sa vezi ce asemanare, sa ne bucuram oare ca suntem cu 10-15 ani inaintea tiganilor romani ?!

  2. pHelics Says:

    Anatolie, chiar nu-i inteleg pe unii care au venit aici, dar continua sa traiasca ca si inainte, neinfluentati catusi de putin de cultura americana …
    Alt caz, plus la cel expus de tine, mi l-a spus o prietena, rusoaica …
    Venea din Baltimore in New York, adiq mai precis Brighton Beach … intr-un autobuz plin de rusoaice de arsta a 3-a, care de 10, care de 20 de ani venite incoa. Lucrul cel mai straniu e ca o rugau pe prietena mea sa-i spuie soferului unde sa se opreasca. Vedeti voi, ele engleza NU STIU …

  3. karina Says:

    Ce sa vorbesti despre rusi, de o viata traiesc in Rep. Moldova, au nepoti si stranepoti…dar romana asa si n-au invatat-o :((( de unde si eng. sa invete.
    Nu vreau sa-i pun pe toti rusii pe un cintar, vara trecuta am lucrat cu multi rusi care se descurcau bine in engleza, dar am intilnit cazuri ca abia bilbiau in engleza si cu pretentii mari la sefi…”de ce nu le ridica si lor salariu” :((
    Moldoveni inca n-am intilnit in regiunea care ma aflu :)

  4. Vega Says:

    Karina? crezi k romana e mai usoara k engleza???
    Phelics, nu am intilnit nici un rus care nu vb engleza cit de cit, mai ales k procesul de resocializarea si-a lasat amprenta profund asupra lor… Ai fost mintit…

  5. Rufus Says:

    Vega, da tu tii legatura cu toti rusii din USA, ca prea esti sigur ca toti vorbesc cat de putin engleza… sa nu intilnesti nici unul asta nimic nu inseamna… sau rusii din USA vin obligatoriu la tine odata pe an la test ?!

Leave a Reply

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>